Sindromul "omului care vrea sa fie condus"

Sunt oameni care gandesc simt si percep lucrurile altfel decat noi. Sunt unii care nu au suficient feeling pentru a percepe rapid elementele esenţiale şi momentele cruciale din viaţa lor.
Deseori trecem prin viaţă mult prea repede şi stupid de neatenţi şi pierdem din vedere momentele când Dumnezeu ne-a mânat paşii spre locul unde ne-a aranjat întâlnirea cu răspunsurile la întrebările noastre, fie ele rostite sau nu.
Am asistat la multe asemenea momente şi aş fi vrut să fiu în locul acelor oameni şi să pot lua eu decizia în locul lor. Dar, asta ar fi însemnat să le încalc liberul arbitru şi asta nu se face.
În urmă cu vreo două săptămâni am fost martorul unui astfel de moment. Am primit un email din partea unei doamne care dorea sa participe la cursul de astrologie pe care il sustineam in Timişoara. Dorea să vină împreună cu soţul şi ar fi avut nevoie de o reducere la taxa de curs. I-am scris să vină şi vom discuta despre reducere. A venit impreună cu soţul ei şi a participat la prima zi de curs. Pe parcursul celor mai mult de 3 ore de curs a avut numeroase întrebări, unele mai inspirate, altele mai puţin. Ceea ce m-a intrigat a fost una care suna cam aşa: “Noi, eu şi soţul meu suntem bioterapeuţi atestaţi de către Maestrul…. Avem şi cabinet unde tratăm lumea…După ce vom parcurge cursurile de astrologie vom primi diplomă ? Cum se numeşte mişcarea spirituală din care vom face parte, de cine este condusă şi cine este Marele Maestru ai căror discipoli vom deveni noi? ”
Am rămas blocat. Nu ştiam ce să îi răspund. I-am spus că eu voi susţine cursurile, ca ei nu vor deveni membrii nici unei mişcări spirituale, ca la sfârşitul cursurilor vor primi o diplomă după ce vor promova un examen. Şi mi-am cerut scuze că nu sunt un maestru şi că ei nu vor deveni discipolii nimănui. Mai mult nimeni nu le va spune ce să facă cu cunoaşterea pe care o vor dobândi. Vor fi liberi să decidă ce au de făcut şi să aplice ceea ce vor învăţa aşa cum le va spune liberul lor arbitru.
După acest răspuns am văzut-o cum s-a dezumflat şi şi-a schimbat fizionomia. Era clar că nu era ceea ce dorea ea să audă. A doua zi nu a mai venit la curs.
Este interesant cât de mult îşi doresc oamenii să fie înregimentaţi undeva, într-o mişcare, să facă parte dintr-un grup şi mai ales să îl urmeze pe un Maestru. Viaţa este mult mai comodă atunci când nu mai trebuie să îţi asumi tu deciziile pentru acţiunile tale şi poţi oricând să pasezi responsabilitatea Maestrului în spatele căruia încerci să te ascunzi. Este “sindromul omului care vrea să fie condus“, o boală pe care a creat-o regimul “de tristă amintire“ în care am trăit şi care ne-a format. Unii oameni vor să aibă şef şi să se supună deciziilor acestuia. Ei sunt deoparte de a se fi detaşat de spiritul grup, departe de a-şi fi descoperit şi afirmat propria identitate. Şi din păcate numărul lor nu este deloc mic.
Ar fi bine să încercăm să ne asumăm răspunderea pentru deciziile noastre şi să ne organizăm singuri viaţa. Este mai dificil, dar mulţumirea este incomparabila comparativ cu renunţarea la exercitarea atributului Eului personal – liberul arbitru.
Ar fi bine să învăţăm să fim toleranţi şi să le acordăm tuturor înţelegerea de care au nevoie. Ar fi foarte bine să le respectăm dreptul de a decide, chiar şi dacă iau decizii proaste. A face bine cu forţa este un lucru incorect şi aduce multe necazuri.